România s-a plasat pe locul al treilea în Europa, dintre cele 31 de state analizate, în ceea ce privește numărul de parlamentari care aparțin partidelor populiste, autoritare sau extremiste. Datele provin din Indicele Populismului Autoritar 2026, lansat de Institutul European pentru Studii Economice, care utilizează un studiu realizat de think tank-ul suedez Timbro. Rezultatele reflectă faptul că în România mai mult de jumătate din voturile electorale au fost direcționate către ceea ce cercetătorii numesc „partidele contestatare”.
Conform studiului, în categoria partidelor populiste și autoritare din România se încadrează patru entități politice: PSD, AUR, SOS și POT. PSD este descris ca fiind principalul partid de stânga, cu o direcție economică de stânga și un nivel de autoritarism evaluat ca fiind „mediu”. AUR este caracterizat prin un risc autoritar „ridicat”, având o orientare pro-NATO, dar fiind critic față de integrarea europeană. SOS România este identificat prin euroscepticism radical și o politică externă prorusă, în timp ce POT este descris ca fiind conservator creștin și puternic suveranist.
Analiza subliniază impactul semnificativ pe care AUR l-a avut asupra scenei politice naționale de la apariția sa în 2019. Autorii studiului menționează că, spre deosebire de alte mișcări de dreapta radicală din Europa, AUR susține creșterea cheltuielilor pentru apărare și apartenența la NATO. Totuși, cooperarea tactică dintre PSD și AUR a avut consecințe politice majore, ducând la căderea guvernului minoritar proeuropean. Acest fenomen de colaborare între partidele radicale este văzut ca un factor de instabilitate în sistemul politic românesc.
Cercetătorii din cadrul Timbro observă că România posedă unul dintre cele mai volatile sisteme de partide din Europa Centrală și de Est. Partidele populiste și radicale sunt considerate o constantă a politicii românești, de la începutul anilor 1990 până în prezent. Studiul indică faptul că ascensiunea acestor forțe a dus la erodarea puterii politice a partidelor mainstream, precum social-democrații sau creștin-democrații. În România, acest proces este vizibil prin modul în care AUR a preluat voturi atât de la PSD, cât și de la USR.
Istoria politică a țării arată că extremismul nu este un fenomen nou, existând încă de la începutul anilor 1990 prin partide precum PUNR sau PRM. În perioada recentă, scena politică a fost acaparată de mișcări precum AUR, SOS România și POT, după ce anterior au existat succese electorale de scurtă durată ale unor grupări anti-sistem, precum PP-DD. Această evoluție reflectă o schimbare la nivel european, unde după criza financiară globală, susținerea pentru partidele contestatare s-a dublat față de perioada de stabilitate de la sfârșitul anilor 1990.
La nivelul întregii Europe, ponderea voturilor pentru partidele contestatare a fost stabilă în jur de 10% până la sfârșitul anilor 1990, când partidele mainstream deținau controlul majoritar. Începând cu anul 2000, acest tipar s-a modificat semnificativ, iar partidele populiste au început să câștige teren constant. În prezent, cele mai mari numere de partide contestatare se regăsesc în state precum Bulgaria, Cehia, România, Italia și Slovacia, marcând o transformare profundă a peisajului politic european.
