Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că nu poate accepta participarea la guvernare a unui partid parlamentar care nu este agreat de partenerii externi, în special de UE. Nicușor Dan a descris astfel un grup politic ca fiind extremist, izolaționist, pro-rus și antieuropean, referindu-se la AUR. Această poziție riscă să blocheze formarea guvernului și să prelungească criza guvernamentală și politică din țară, indiferent de simpatia sau antipatia față de această formațiune.
Conform Articolului 85 (1) din Constituție, Președintele desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul după votul de încredere acordat de Parlament. Articolul 103 (1) precizează că, în absența unei majorități absolute, Președintele trebuie să desemneze candidatul în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament. Acest proces tehnic nu permite eliminarea oricărui partid parlamentar din discuții, indiferent de ideologia acestuia sau de poziția partenerilor internaționali.
În cazul în care AUR ar deține jumătate plus unul din mandatele parlamentare, Nicușor Dan nu ar avea nicio altă opțiune decât să desemneze candidatul respectiv. Chiar și în absența unei majorități absolute, Președintele este obligat să aibă consultări cu toate partidele reprezentate, fără nicio excepție. Rolul său este de a media pentru a facilita formarea unei majorități plurale, nu de a decide cine are dreptul de a face parte din aceasta.
Jurisprudența Curții Constituționale a stabilit prin decizii precum nr. 85/2020 și nr. 460/2013 că Președintele nu poate folosi atribuția de mediator pentru a bloca procedura de formare a guvernului. Curtea a sancționat încercările de a transforma rolul prezidențial într-unul de șef de facto al executivului, subliniind că legitimitatea votului popular nu oferă dreptul de a anula aritmetica parlamentară. Președintele are obligația de a semna actul de numire odată ce Parlamentul acordă încrederea.
Protecția statului împotriva partidelor care ar putea încălca ordinea constituțională se face prin alte mecanisme, precum procedura de înregistrare sau intervenția instanțelor. Orice partid autorizat și validat electoral beneficiază de o prezumție de constituționalitate. Singura autoritate care poate decide asupra statutului unui partid este Curtea Constituțională, iar Președintele poate doar să sesizeze această instituție, neavând puterea de a decide singur excluderea unei forțe politice de la guvernare.
Situația actuală de blocaj politic amintește de criza austriacă din anul 2000, când includerea partidului FPÖ a provocat o carantină diplomatică din partea UE. În acel caz, criza a fost rezolvată prin compromisuri politice, precum angajamentul guvernului de a respecta valorile democratice. În România, procesul de formare a guvernului rămâne un act de responsabilitate a partidelor parlamentare, care își asumă controlul asupra majorității necesare pentru investitură.
