Contextul actual al politicii de comunicare de la televiziunea națională este marcat de acuzații grave privind controlul politic. Se susține că PSD a facilitat transformarea TVR într-un spațiu unde sunt promovate interesele susținute de Rusia, utilizând în acest scop resurse publice. Această evoluție este văzută ca o subminare a procesului de democratizare început în urma Revoluției, transformând instituția într-o redută politică sub influența unei anumite ideologii.
Conform observațiilor recente, procesul de eliberare a televiziunii naționale de vechiul model de structură de tip comunist pare să fi fost unul inutil. Se afirmă că PSD a oferit acordul necesar pentru ca Antena Sputnik să poată opera sau influența discursul public, transformând televiziunea într-un instrument de propagare a intereselor externe. Această situație este descrisă ca fiind un onor adus unei anumite partide, care a permis acest transfer de control.
În acest peisaj politic, partide precum PSD și AUR sunt acuzate de o strategie similară, în ciuda aparentei diferențe de culoare politică. Deși par să aibă obiective diferite, ambele sunt implicate în acțiuni care sunt percepute ca fiind contra României și contra cetățenilor români. Această convergență de interese este văzută ca o amenințare la adresa stabilității democratice, sub masca unor strategii de comunicare diferite.
Planurile de control asupra societății sunt descrise ca fiind mult mai profunde decât simpla retorică politică actuală. Se sugerează că procesul de reinventare a vechilor structuri de putere este în desfășurare, bazându-se pe un model de control social prin resurse de bază și constrângeri. Această evoluție este prezentată ca o revenire la o formă de autoritarism care pune în pericol independența decizională a populației.
Indiferența publicului este considerată un factor critic care permite menținerea acestor structuri de putere. Se avertizează că lipsa de implicare a cetățenilor și percepția că nu există nicio diferență între actoriul politic este ceea ce permite ascensiunea unor regimuri de tip tiranic. Fără o reacție a societății, procesul de control asupra instituțiilor statului poate progresa fără opoziție semnificativă.
Analiza acestui fenomen se încadrează într-un context în care stabilitatea instituțiilor de stat este constant pusă la încercare de schimbările de putere. În perioada recentă, discuțiile despre suspendarea președintelui sau despre influența tehnologiei asupra structurilor de partid au fost prezente în spațiul public, subliniind fragilitatea sistemelor de guvernare. Această evoluție reflectă o tensiune constantă între controlul politică și independența instituțiilor democratice.
