Prima electorală, denumită în literatura de specialitate și bonus de majoritate, reprezintă un mecanism prin care mandatele parlamentare sunt redistribuite în favoarea unui partid sau al unei coaliții. Acest proces nu adaugă voturi noi în urne, ci modifică modul în care rezultatele scrutinului sunt transformate în reprezentare politică oficială. Scopul declarat al acestui sistem este facilitarea formării unei majorități parlamentare capabile să susțină un guvern, reducând astfel riscul negocierilor lungi sau al existenței unor guverne fragile în sisteme politice fragmentate.
Funcționarea acestui mecanism poate lua diverse forme, de la acordarea unui număr fix de mandate suplimentare, până la garantarea unui procent minim din totalul locurilor disponibile. De exemplu, într-un parlament de 100 de locuri, o coaliție care obține 42% din voturi ar primi, prin calcul proporțional, 42 de mandate, însă prin aplicarea bonusului ar putea ajunge la 55 de locuri. Astfel, o entitate poate deține majoritatea mandatelor fără a fi obținut majoritatea voturilor exprimate de cetățeni, schimbând radical raportul dintre sprijinul electoral și puterea parlamentară.
Istoria politică oferă exemple clare ale controversei generate de astfel de reguli, precum legea electorală italiană din 1953, numită de adversari „legge truffa”. Această reformă prevedea că o alianță care depășea jumătate din voturile naționale ar primi 380 de mandate în Camera Deputaților, însă pragul nu a fost atins la alegerile din 7 iunie 1953. Ulterior, în 2005, legea cunoscută sub numele de Porcellum a fost declarată neconstituțională în 2014 de Curtea Constituțională a Italiei, deoarece lipsa unui prag minim de voturi pentru bonus putea duce la o suprareprezentare excesivă.
O nouă reformă electorală a fost aprobată definitiv de Camera Deputaților din Italia la 8 octombrie 2026, după ce fusese deja validată de Senat la 15 septembrie. Această reformă, promovată de guvernul Giorgiei Meloni, introduce un prag de 42% pentru coaliții, care pot beneficia de un bonus de 70 de mandate în Camera Deputaților și 35 de mandate în Senat. Pentru a menține echilibrul, bonusul este limitat astfel încât coaliția câștigătoare să nu depășească 220 de mandate în Camera Deputaților și 113 în Senat, stabilind totodată praguri de 10% pentru coaliții și 3% pentru partidele individuale.
Implementarea acestui sistem poate schimba comportamentul actorilor politici prin stimularea formării de alianțe înainte de scrutin, pentru a atinge pragurile necesare bonusului. În același timp, mecanismul poate influența strategiile alegătorilor, unii dintre aceștia optând pentru partidele din alianțe mari pentru a asigura o guvernare stabilă. Totuși, stabilitatea unui guvern nu este garantată doar de numărul de mandate, deoarece dependența de disciplina parlamentară și de relațiile interne dintre partenerii de coaliție rămâne un factor critic pentru durata mandatului de guvernare.
În contextul european actual, deciziile privind reformele electorale și sociale sunt frecvente, în timp ce lideri precum Ursula von der Leyen solicită măsuri privind migrația. În Italia, guvernul Giorgiei Meloni susține că noua regulă va reduce incertitudinea politică, în timp ce opoziția avertizează că bonusul poate transforma un sprijin electoral minoritar într-o majoritate parlamentară confortabilă, urmând să conteste legea în fața instanțelor.
