România nu a mai organizat alegeri parlamentare anticipate de aproape un secol, ultimul precedent de acest fel având loc în decembrie 1933. În perioada interbelică, dizolvarea Parlamentului înainte de expirarea mandatului era un fenomen frecvent, în contextul unei vieți politice fragmentate și al unor relații tensionate între partide și regele Carol al II-lea. România a organizat în total zece scrutinuri parlamentare între 1919 și 1937, însă majoritatea legislativelor au avut o durată medie de existență de aproximativ doi ani.
Contextul constituțional de atunci era radical diferit de cel actual, deoarece Constituția din 1923 îi permitea regelui să schimbe guvernul și să dizolve ambele Camere sau doar una dintre ele. La 14 noiembrie 1933, Carol al II-lea i-a încredințat conducerea Guvernului liberalului Ion G. Duca, iar la doar patru zile, la 18 noiembrie, Parlamentul a fost dizolvat prin decret regal. Această decizie a venit în ciuda faptului că legislativul fusese ales în vara anului 1932 și se afla departe de încheierea mandatului normal de patru ani.
Mecanismul politic al epocii permitea formarea unor majorități solide prin numirea unui nou guvern înainte de organizarea alegerilor. Istoricul Ioan Scurtu subliniază că noul guvern își instala oamenii în administrația locală, inclusiv prefecți și primari, oferind partidului aflat la putere un avantaj electoral considerabil. Această practică era reflectată și în expresia „Dați-mi guvernul și vă dau parlamentul”, atribuită conservatorului P.P. Carp. În urma scrutinului din decembrie 1933, PNL a obținut aproximativ 51% din voturi, adică 1.518.864 de voturi, și a primit 300 de mandate din cele 387 disponibile.
Campania electorală din 1933 a fost marcată de conflicte violente între poliție și extrema dreaptă legionară, soldate cu morți și răniți. La 9 decembrie 1933, Guvernul Duca a interzis Garda de Fier, susținând că organizația urmărea schimbarea ordinii constituționale pe cale revoluționară. Tragica consecință a acestor tensiuni a survenit pe 29 decembrie 1933, când Ion G. Duca a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia de către membri ai Mișcării Legionare, imediat după o audiență la Castelul Peleș.
Analizând evoluția politică, doar parlamentele alese în 1922 și 1933 au reușit să își parcurgă aproape integral mandatul de patru ani. Alegerile din 1937 au reprezentat un punct de cotitură, fiind prima dată când niciun partid nu a depășit pragul de 40% necesar pentru a beneficia de „primă electorală”. Această criză politică a precedat instaurarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea în februarie 1938, marcând sfârșitul unei perioade de instabilitate legislativă constantă.
În prezent, procedura de dizolvare a Parlamentului este mult mai restrictivă decât în perioada interbelică. Conform normelor constituționale actuale, dizolvarea poate fi permisă numai dacă nu se acordă votul de încredere pentru formarea unui Guvern în termen de 60 de zile de la prima solicitare și după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură. România nu a mai organizat nicio alegere parlamentară anticipată după anul 1989.
